CUM FUNCȚIONEAZĂ.

Procedura prin care companiile pot direcționa 20% din impozitul pe profit către organizația noastră non-profit (ONG) și pot beneficia de acțiunile și serviciile noastre.

Asociația Management Research Training (AMRT)

RESURSA

Companiile private plătitoare de impozit pe profit pot acorda sponsorizări organizațiilor non-profit în baza legislației în vigoare, respectiv Codul fiscal, Legea sponsorizării (32/1994). Cheltuiala respectivă nu este deductibilă la calculul impozitului pe profit, însă constituie credit fiscal (se scade din impozitul datorat statului). Creditul fiscal este limitat la 0,75% din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit calculat pentru perioada de referință (suma cea mai mică dintre cele două) pentru contribuabilii supuși impozitului pe profit.

PROCEDURA

Companiile private care vor să sponsorizeze organizații non-profit au posibilitatea redirecționării unei părți din impozitul pe profit, până la plafonul menționat mai sus, cu condiția existenței unui contract de sponsorizare și a completării și depunerii unui formular specific, 107.

Dar solicitarea poate fi transmisă autorității fiscale și în următoarele șase luni de la termenul legal pentru depunerea declarațiilor privind impozitul pe profit/venitul aferent trimestrului IV, cu condiția existenței unui contract de sponsorizare și a completării și depunerii unui formular specific, 177.

Detalii suplimentare găsiți în secțiunea SPONSORIZEAZĂ

CONTUL

Companiile private care au direcționat 20% din impozitul pe profit către ONG-ul CES, beneficiază automat de un cont cu numele lor pe platforma, iar Codul Unic de Înregistrare (CUI) devine username pentru accesare cont.
 
În cadrul contului, compania privată are listate și acces la toate acțiunile, serviciile, programele și sesiunile organizate de CES și parteneri săi. Totodată, CES prin colaborările și parteneriatele pe care le are cu alte ONG-uri, selectează diverse trainguri/activități/etc care sunt organizate de parteneri/colaboratori și toate aceste sunt afișate și accesibile pe platformă pentru entitățile juridice cu cont.

HAI SĂ SALVĂM
VIEȚI PRIN EDUCAȚIE.

Dacă nu schimbăm nimic, nimic nu se schimbă.

SPONSORIZEAZĂ

IMPLICĂ-TE ȘI TU!